Cum să anticipați cele mai pesimiste scenarii

Iată o definiție a riscului de credit: riscul de neplată a unei datorii, care poate apărea din cauza faptului că un debitor nu își achită la timp plățile datorate. Este vorba de un risc major, de care trebuie să țineți seama în procesul de gestionare a riscului comercial.

Riscul de credit se rezumă, în esență, la următoarea situație: clientul este în pragul insolvenței și este în imposibilitatea de a-și achita datoriile, în special datoriile față de furnizori.

Insolvența unei companii poate fi cauzată de diverși factori, mergând de la proasta gestionarea a fluxului de numerar,  la eșecul în afaceri (cu efectul de domino antrenat de insolvență), și până la cheltuieli nesăbuite.

Când un client devine insolvabil, acesta poate cere declararea falimentului, o procedură juridică de restructurare a datoriilor, menită să ajute compania să își achite datoriile și să își continue activitatea.

În funcție de țară, procedura falimentului poate lua diverse forme și poate avea diverse  faze: restructurare internă, numirea unui administrator din oficiu, renegocierea datoriilor cu creditorii etc.

Scopul final este de a evita lichidarea definitivă a companiei, care survine în momentul când activele sale nu mai sunt suficiente pentru a-și putea achita toate datoriile.

Acestea cazuri sunt mai dificil de anticipat în procesul de gestionare a riscului de credit.

Să spunem, de exemplu, că ați acordat un credit comercial unui client care recurge la disimulare contabilă pentru a ascunde elemente-cheie privind situația lui comercială sau financiară. Evidențele contabile au fost aduse din condei și nu reflectă în mod real capacitatea clientului de a plăti la  termen.

Bineînțeles, aceasta este, de multe ori, opera celor din conducerea superioară sau a directorilor executivi, ca singurele persoane în măsură să jongleze cu registrele contabile.

Falsificarea evidențelor contabile poate merge până la bancrută frauduloasă, care dă posibilitatea managerilor să structureze lichidarea companiei prin operațiuni frauduloase (ascunderea de active, creșterea fictivă sau ruinătoare a pasivelor etc.). Uneori, falimentul declarat în virtutea legii poate să fie doar pur „strategic”.

Scopul companiei, în acest caz, este să-și reducă datoria sau să iasă din contractele în derulare, de exemplu din contractele cu furnizorii față de care are datorii neachitate.

Uneori, frauda este comisă de terți, ca în cazul fraudei „furnizorului fals”: un hacker profită de termenul de plată acordat clientului dvs. în cadrul unui contract de credit comercial, pentru a vă fura identitatea și a înlocui datele dvs. bancare cu ale lui.

Alteori, tranzacția însăși este piratată, mai ales atunci când metoda de plată nu este una securizată. Tehnologiile din ce în ce mai sofisticate de fraudare cibernetică fac ca acest tip de înșelătorie să fie tot mai frecventă și mai dificil de prevenit (Aflați mai multe despre protecția contra fraudei comerciale).

În cazul insolvenței unui client, veți invoca mai degrabă legea, decât contractul dvs. cu clientul. Prin urmare, strategia dvs. de gestionare a riscului de credit trebuie să se întemeieze pe o cunoaștere aprofundată a legislației naționale în vigoare.

În primul și în primul rând, trebuie să vă cunoașteți poziția de furnizor, din perspectiva rambursării datoriilor – în categoria creditorilor intră, în general, angajați, bănci, autorități fiscale etc.

Este posibil ca unii creditori să fi negociat un drept preferențial la efectuarea plăților (creditor privilegiat) sau să-și fi garantat împrumutul printr-un activ colateral (creditor garantat).

Dreptul comercial este adesea complex și diferă foarte mult de la o țară la alta. Ar trebui să obțineți informații despre căile de atac în justiție, la care puteți recurge pentru a vă revendica drepturile și a vă recupera creditul înainte de declanșarea procedurii falimentului clientului.

Adeseori, întreprinderile mici nu dispun de resursele interne necesare pentru a gestiona datoriile neperformante, în caz că întâmpină dificultăți. Rapoartele noastre privind riscurile de țară conțin informații aprofundate despre practicile locale și vă pot oferi indicii pentru gestionarea eficientă a acestor riscuri comerciale.

Așa cum spune o veche zicală, este mai bine să previi decât să tratezi. Prin urmare, este bine să instituiți un proces riguros și echilibrat de gestionare a riscului de credit, în cadrul companiei dvs., înainte de a vă angaja în acordarea de credite comerciale și  să vă monitorizați permanent fluxul de numerar.

Șă știi cu cine ai de-a face este o condiție esențială: aveți grijă, așadar, să evaluați bonitatea clientului și  să negociați condiții clare și adecvate de plată a facturilor. De asemenea, puteți concepe și institui procese interne robuste, de evitare și recupere a plăților restante.

Stabilirea unor limite de creditare cu clienții dvs. este o altă bună practică:  valoarea creditului pe care îl acordați nu trebuie să depășească un anumit plafon. Enumerăm mai jos câteva metode comune de calculare a unui astfel de plafon:

• Fixați un procent din valoarea netă a clientului (activele, minus datoriile clientului), de obicei, în jur de 10%.
• Utilizați referințele comerciale anterioare ale clientului (care se găsesc, de obicei,  în raportul de credit al clientului) și alegeți o valoare mediană din istoricul lui de creditare.
• Estimați nevoile reale ale clientului dvs. și limitați-vă strict la ele.

O altă opțiune este să vă asigurați că aveți întotdeauna o rezervă de numerar, de utilizat în caz de urgență, adică să puneți deoparte niște bani albi pentru zile negre.

Cu toate acestea, uneori aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a proteja afacerea. Având în vedere că pandemia de Covid-19 determină creșterea vertiginoasă a numărului de insolvențe, asigurarea de credit comercia rămâne cea mai fiabilă metodă prin care vă puteți proteja fluxul de numerar contra riscului de insolvență și reduce considerabil daunele pricinuite de astfel de evenimente imprevizibile, prin despăgubirile obținute în baza asigurării, în caz de datorii neperformante.