În 2023 se preconizează o creștere de +19% a insolvențelor la nivel global
După doi ani de scăderi la nivel global, cele mai recente cifre pentru 2022 confirmă că revenirea insolvenței în afaceri a fost deja intensificată pentru un număr tot mai mare de economii avansate și piețe emergente de la începutul anului. Prin urmare, anul acesta, în trimestrul II, indicele global de insolvență[1] a înregistrat prima creștere trimestrială, de +8%, după 2020 fiind foarte aproape de momentul în care va înregistra o accelerare de două cifre, imediat după trimestrul III.
Astfel, analiștii Allianz Trade se așteaptă ca indicele global de insolvență să crească de la 8%, la cel puțin +10% în trimestrul III, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Un factor principal, care a menținut ridicate presiunile asupra prețurilor la materiile prime a fost și efectul de propagare al războiului din Ucraina, în principal prin creșterea prețurilor mărfurilor și diferitele episoade de blocaj din China. În această etapă, în ciuda semnelor de normalizare, cele mai multe țări înregistrează încă insolvențe în afaceri sub nivelurile pre-pandemie. Pe baza celor mai recente cifre YTD, una din patru țări este deja sub sau peste numărul de insolvențe înregistrate în aceeași perioadă a anului 2019. Două dintre piețe sunt în Asia - Taiwan și Hong Kong - în timp ce patru sunt în Europa de Vest - Spania, Marea Britanie, Elveția și Danemarca, cu Finlanda foarte aproape să se alătura listei. În schimb, Europa Centrală și de Est este principalul contributor, jumătate dintre țările din regiune înregistrând insolvențe în afaceri peste nivelurile din 2019 (Turcia, Polonia, Cehia, România și Bulgaria), cu excepția Rusiei, Slovaciei și țărilor baltice.
Creșterea insolvențelor este deja o realitate pentru majoritatea țărilor, în special pentru piețele europene importante precum Marea Britanie, Franța, Spania, Țările de Jos, Belgia și Elveția. Cu toate acestea, SUA, China, Germania, Italia și Brazilia înregistrează în continuare cele mai scăzute niveluri. Jumătate dintre țările analizate de către analiștii Allianz Trade au înregistrat deja creșteri de două cifre ale insolvenței în afaceri pentru prima parte a anului 2022. India a înregistrat o creștere de +64% YTD în iunie, Singapore +42% în august, Australia +104% în septembrie și Taiwan +10% în august. În America, revenirea a atins +36% YTD începând cu luna august în Canada. În Europa Centrală și de Est, tendința ascendentă este determinată de accelerarea din Turcia (+69% în luna august), precum și în Bulgaria, România și Țările Baltice. În Europa de Vest, revenirea este condusă de Austria (+92% YTD din septembrie), Marea Britanie (+70% din septembrie) și Belgia (+52% din august), dar creșterile de două cifre sunt vizibile și în țări precum Danemarca, Franța, Irlanda, Norvegia, Spania și Elveția.
În Europa se poate observa o revenire a insolvențelor, la nivelurile pre-pandemice, în aproape 60%[2] din industrii, în special în turism, producție și servicii B2C. În același timp, revenirea globală este datorată, în principal, din insolvențele micilor companii și este confirmată de numărul moderat de insolvențe majore[3] (58 de cazuri în T3 2022 și 182 în primele trei trimestre, față de 187 și 332 pentru aceeași perioadă a anilor 2021 și 2020). Doar câteva țări au înregistrat o revenire a insolvențelor repartizate pe sectoare: Belgia, Franța și Regatul Unit (a se vedea tabelul 1) – toate trei făcând parte din lista țărilor cu cea mai mare scădere a insolvenței în 2020/2021.
-------------------------
[1] Acoperă 44 de țări care reprezintă 87% din PIB-ul global în 2021
[2] O industrie este definită ca un sector dat dintr-o țară de bază, pentru Europa, pe lista de opt sectoare (industrie, construcții, comerț, transport/depozitare, alimentație/cazare, informații/comunicare, finanțe/activități BtoB, educație/sănătate /activități sociale) și 20 de țări (Belgia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Estonia, Franța, Italia, Letonia Lituania, Luxemburg, Ungaria, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania, Marea Britanie).
[3] Firme cu o cifră de afaceri anuală care depășește 50 de milioane EUR, pe baza raportării unităților de afaceri Allianz Trade